Superba Vineri si divinul 13
Posted by albinuzza | Posted in Buzzzzz | Posted on 13-06-2008
Gloria şi faima zilei de Vineri se pierde în negura timpului. În orice caz e o zi importantă pentru superstiţioşi. Să vedeţi: într-o vineri, Eva l-a ispitit pe Adam cu mărul; Potopul a început tot într-o vineri. Şi când credeţi dvs. că s-au „amestecat” limbile la Turnul Babel ? Aţi ghicit ! Într-o zi de vineri. Şi tot într-o astfel de zi-Vinerea Mare-a fost răstignit Isus. Trebuie să recunoaşteţi că este o zi mare pe scena Ghinionului. Dar gloria ei s-a amplificat când pe aceeaşi scenă a apărut un nou partener-13. Din acest moment „succesul” a fost asigurat.
Oricum, şi numărul 13 îşi crease o oarecare faimă, mai ales că la Cina cea de Taină fuseseră 13 persoane la masă şi-aţi văzut cum s-a sfârşit. Da, dar împreună, Vineri şi 13, au avut parte de o carieră fulminantă în lumea superstiţiilor. Într-o zi de vineri 13 ( oct.1307 ) Cavalerii Templieri şi-au văzut sfârşitul. Dar şi Sabatul vrăjitoarelor, la care participau 12 vrăjitoare + diavolul = 13, are loc tot vinerea, aşa că rolul principal în aducerea ghinionului şi a influenţelor malefice, le-a fost asigurat celor doi: vineri 13. Eu numai când mi-aduc aminte că un cutremur devastator a fost într-o vineri, mă şi mir că n-a fost 13 ! Acest mare „actor” pe scenă nenorocului a venit la rampă cu un nume deja cunoscut „triskaidekafobie”-adică teama de cifra 13 ; dar când acest duo de „vedete” a fost recunoscut, ei au primit gloriosul şi simplul nume de „paraskavedekatrifobie” sau „paraskevidekatriafobie”, adică teama de vineri 13.
Şi astăzi, superstiţioşii din întreaga lume îi „divinizează” !
Sursa:Superstiţii
Ghinionul numărului 13 este o tradiţie tipic americană. Unii o încadrează pompos la “legende urbane”. Americanii nu numerotează întotdeauna al treisprezecelea etaj, iar multor străzi le lipseşte casa de la numărul 13.
Şi Caragiale ne spune, în “Căldură mare”, că “Domnu’ nu a vrut să puie numărul 13 la casă, a zis că e fatal”. Unii nu acceptă să lucreze în această zi, alţii nu ies deloc în oraş, iar alţii refuză să aibă nunta pe 13.
Oamenii sunt predispuţi să aibă accidente sau să se îmbolnăvească la această dată, pentru că autosugestia le schimbă comportamentul. Anxietatea din ziua de vineri 13 îi determină să fie neîndemânatici, astfel încât ghinionul de a vărsa cafeaua nu este decât o profeţie despre 13, care se autoîmplineşte !
Miturile scandinave povestesc despre un banchet în Walhala, raiul războinicilor şi al vitejilor, la care au fost invitaţi 12 zei. Loki, zeul întunericului, nu a fost chemat, iar acesta l-a atacat pe Balder (un fel de Zeus al nordicilor) şi l-a omorât, iar Walhala a fost distrusă. De aceea, se consideră că aduce ghinion prezenţa a 13 oameni la o petrecere.
Biblia povesteşte tot despre 13 prezenţe la Cina cea de Taină, Iisus şi cei 12 apostoli. Vinerea este considerată a fi o zi nefastă pentru că a fost ziua în care a fost răstignit Mântuitorul. În tradiţia musulmană, nu este acceptat ca 13 oameni să stea la masă, se spune că toţi vor muri în următorul an. Conform credintei maiaşe, sfârşitul lumii va avea loc într-o zi de vineri 13.
Prin secolul al XIX-lea, marinarii refuzau să plece pe mare, vinerea. Aşa că marina britanică a selecţionat câţiva marinari într-o zi de vineri, i-a îmbarcat pe nava “H.M.S. Friday”, au găsit un capitan pe nume James Friday şi i-a trimis pe mare într-o zi de vineri. Dar încercarea de a sparge superstiţia şi ghinionul a avut exact efectul invers, teama de vineri 13 rămânând aceeaşi printre marinari, pentru că nava nu s-a mai întors în port.
Sursa:Realitatea
Cât eşti de optimist ?
Posted by albinuzza | Posted in Buzzzzz | Posted on 10-06-2008
Optimismul se produce tot la fel de uşor ca lacrimile sau transpiraţia, numai că el este produs în interiorul capului de către creier. Aşa cum caracatiţa cu inele albastre secretă otravă în apropierea prăzii, la fel se întâmplă şi cu anumite zone din creier care secretă gânduri pozitive în ceea ce priveşte proiectarea noastră pe lume.
Imaginează-ţi că te afli pe o insulă, oceanul verde albastru îţi atinge picioarele, bei dintr-un cocktail, peisajele din jurul tău sunt mirifice, vântul adie printre palmieri, iar între degetele tale bronzate ţii un card pe care ai bani să trăieşti vreo 7 vieţi. Lângă tine se află persoane care te adoră, ai un şarm aparte, iar inteligenţa ta sclipeşte mai tare ca niciodată. Acesta este un exemplu de gând care vine dintr-o zonă din creier responsabilă de producerea optimismului în ceea ce priveşte viitorul, zonă descoperită de cercetătorii de la New York University.
În timp ce derulau asemenea scenarii unor subiecţi (persoane pe care îşi testează experimentele), mai mulţi oameni de ştiinţă au observat că aceştia se înveseliseră brusc, ceea ce i-a făcut să se gândească la existenţa unei zone în creier care produce optimismul, tot aşa cum o comedie poate provoca râsul.
Pentru a demonstra că există zona care produce gândirea pozitivă, cercetătorii au urmărit activitatea cerebrală la 15 persoane, în timp ce erau întrebate cum li se par diferite scenarii posibile, cum ar fi: să câştige mulţi bani sau premii importante, să fie călcaţi de tren, să fie înşelaţi de iubită sau iubit, să fie mâncaţi de lei, să meargă în vacanţă într-un loc exotic, să se îmbolnăvească de o boală incurabilă ş.a.m.d.
Cercetătorii au remarcat că în momentul în care erau descrise scenariile frumoase subiecţii zâmbeau, iar creierul începea să secrete optimism în zona cortexului frontal. Interesant la această descoperire, asa cum declară Elizabeth Phelps, profesor de psihologie şi neuroştiinţă, a fost faptul că depresia apare când nu se mai secretă optimism. Fără această zonă oamenii s-ar bălăci în pesimism şi în tot felul de gânduri negative despre viaţă, sfârşind în cele din urmă în depresii groaznice şi, implicit, în lipsa bucuriei de a mai trăi, care deseori se soldează cu sinuciderea – a adăugat cercetătoarea.
Felul în care funcţionează această zonă se observă cel mai bine la faptul că oamenii aşteaptă evenimente plăcute în viaţa lor, chiar dacă pentru unele nu există nici un fapt care să sprijine asemenea aşteptări. De exemplu, foarte mulţi oameni aşteaptă să trăiască mult, sănătoşi şi fericiţi, ceea ce e aberant, au explicat cercetătorii.
Cercetătorii au mai anunţat inventarea unui dispozitiv portabil care să măsoare gradul de optimism. Acest dispozitiv poate fi găsit în farmacii începând cu anul viitor. Cu ajutorul acestui dispozitiv îţi poţi face prieteni numai pe cei care au un grad de optimism ca al tău, evitând în felul acesta să te împrieteneşti cu persoane triste – a adăugat Tali Sharot, profesor la University College of London.
Sursa Times
























